Cauta

luni, martie 18, 2013

Atelierul

  O dimineata frumoasa si calda...
  Un soare nebun, scalda intr-o lumina incinsa intreaga piata. E pustiu. Ochii mi se scalda in lacrimi fierbinti.
- Ce viata era aici, candva !!!
- Ai spus ceva? 
  Tresar. Cunosc vocea aceasta. Ma rasucesc usor pe calcaie. Da, e domnul T. Imi zambeste larg , ma imbratiseaza si imi saruta obrajii.
- Ce e cu tine aici? Nu te-am vazut de ani. Stiu! Ti-a fost dor de noi si ai venit sa ne vezi. 
  Domnul T. ma ia de mana si ma conduce catre atelier.
- Hai! In atelier e mai racoare. Dupa cum vezi, am cam imbatranit si soarele cu tensiunea mea nu fac echipa buna.
  Pasesc cu teama alaturi de domnul T. Simt cum o amorteala ciudata imi cuprinde corpul. In usa atelierului , ma opresc brusc.
- Unde sunt fetele?
- Fetele???
- Da! Fetele noastre...masinile...
- Aaaa...
  Domnul T. rade zgomotos. 
- Uitasem ca tu le numeai asa. Acum imi amintesc cum alergai sa imi spui cand una dintre ele se defecta : "Vino, domnule T., una dintre fete e bolnava!"
  Ofteaza adanc si amar domnul T.
- Le-am vandut. Am oprit doar masina de surfilat si aceasta masina de cusut Singer. O alta masina Singer , am dus-o acasa.
- Pe care dintre ele ai dus-o acasa?
- Pe cea mai veche. Masina pe care am invatat eu croitorie. Nu am fost capabil sa ma despart de ea. Le-as fi pastrat pe toate dar nu am avut de ales. Doar eu am mai ramas in atelier. Ce sa fac cu 20 de masini de cusut? Am gasit cu greu clienti pentru ele. In magazinele de electrocasnice gasesti acum masini moderne, care fac o multime de operatii. 
Crezi ca mai face cineva butoniere manual, cum faceai tu pentru noi? Acum masinile fac aproape totul. Nu iti trebuie decat inspiratie , un strop de talent si o masina de cusut moderna si vei face minuni. 
Lumea croitoriei evolueaza rapid. Noi, croitorii vechi, nu prea ne mai gasim locul in aceasta lume. Sunt prea batran , nu mai am nici rabdarea si nici forta necesare pentru a ma reinventa pe mine si atelierul.
  Privirea sfasiata a domnului T. ma doare. Ma hotarasc sa intru in atelier. Ma opresc langa masina de cusut. O privesc lung si ma asez incet pe scaun. O ating cu maini tremurande. Lacrimile fierbinti imi izbucnesc din ochii tristi si imi ard obrajii.
- Mai tii minte domnule T.? Mai tii minte cantecul fetelor noastre? Nu-ti  pare ca e prea liniste aici? Nu te doare linistea asta? Nu te innebuneste?
- M-a innebunit linistea dar am invatat sa traiesc cu ea si ea cu mine. Noroc cu batranele fete ce mi-au ramas...Ele mai alunga uneori linistea... As vrea sa iti spun sa nu mai plangi dar  nu pot. Iti inteleg lacrimile si tristetea. Toata copilaria si adolescenta ta sunt aici , intre peretii acestia. Imi amintesc de tine, erai micuta , micuta si dormeai acolo, pe raftul acela, in cantecul a 20 de masini de cusut, pe perna ce ti-o facusem din resturi de materiale , acoperita cu paturica  din vatelina. Apoi ai crescut si ai devenit un fel de control al calitatii printre noi. Ha, ha, ha... Niciodata nu am inteles cum identificai tu defectele acelea minuscule pe care nici eu cu toata experienta mea, nu le identificam uneori.
  Pacat ca nu ai vrut sa ramai aici, cu noi. Cu forta si viziunea ta , poate am fi reusit sa recladim totul. Tu iubeai masinile si atelierul mai mult decat le iubeam noi, croitorii....
  Ma ridic incet...Mai mangai odata masina de cusut , imi trec degetele peste desenul auriu, imi sterg lacrimile...
- Ma bucur ca te-am vazut domnule T. Ai grija de dumneata si de fetele ce ti-au ramas. 
  Il imbratisez cu drag pe bunul meu domn T. si ma indrept cu pasi sovaitori spre usa.
- Stai putin! Nu mi-ai spus de ce ai venit. Ai nevoie de ceva? Te pot ajuta cu ceva?
  Zambesc amar...
- Nu dragul meu, domn T. Nu am nevoie de nimic. Imi era doar, foarte dor de casa...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu