joi, octombrie 09, 2014

Remember Adrian Pintea


Sursa imagine : www.mediafax.ro

Sunt convinsă că vă amintiți cu drag de el. Adrian Pintea, ar fi împlinit astăzi, 60 de ani. 
Cuvintele sunt de prisos. Uneori vorbele nu pot reda măreția unui om.
Haideți să ne amintim de Adrian Pintea și atât...


                                          


                                          




marți, septembrie 23, 2014

Pasiune și...puțină aromă de sminteală

Vă vorbeam ieri despre ziua florilor din mărgele și un nou buchet, un buchet cu aromă de sminteală inspirat de postările Vienelei.
Buchetul este gata, a trecut și prin ședință foto astăzi și e pregătit pentru întâlnirea cu voi.
Nu știu dacă e cel mai reușit buchet al meu (eu le iubesc pe toate) dar cu siguranță e cel mai smintit , cel mai noconformist. Nu seamănă cu nici una dintre florile create de natură, nu e reproducere după ceva, e doar ceea ce mintea mea, care nu acceptă bariere și reguli, a născocit.
Pentru cei ce intră prima oară pe acest blog, trebuie să menționez că buchetul este realizat manual din mărgele nisip (2 mm) și sârmă.
M-aș bucura să îmi spuneți părerea voastră despre acest buchet. 
Accept și critici :))))



joi, septembrie 18, 2014

Frumusețe din natură - scrub cu miere și mălai

Am găsit zilele trecute pe favecrafts.com o rețetă de scrub ce poate fi preparat foarte ușor acasă. 
Dintre toate ingedientele acestui scrub singurul lucru ce îmi lipsește din casă este capsula de vitamina E dar problema o voi rezolva în zilele următoare la farmacie.

Pentru prepararea acestei minuni de scrub aveți nevoie de :

Septembrie...joi...

Un soare blând și cuminte mi-a invadat astăzi curtea. După zilele mohorâte în care mi-a fost dor de el, astăzi m-am bucurat de apariția lui ca un copil. În curte miroase a struguri copți și trandafiri de septembrie. Îmi vine să îmi iau mărgelele și  instrumentele de lucru și să mă mut în grădină. 
Am făcut poze pentru voi.

marți, septembrie 16, 2014

Nu vreau explicații, nu accept scuze

Da domnilor guvernanți, nu vreau explicații (nu mai am răbdarea de a le asculta) și nu accept nici scuze.
De ce sunt astăzi supărată? Pentru că astăzi am fost cu fiul meu la școală - clasa a II -a - emoții, flori, pupici, bucuria reîntâlnirii cu doamna învățătoare, un om minunat, un dascăl extraordinar. 
Trecând dincolo de acest tablou care multora dintre voi vă e familiar, discuția purtată cu doamna învățătoare în particular, după ceremonia de începere a anului școlar, mi-a accentuat sentimentul de revoltă pe care îl resimt de multă vreme la adresa celor ce de mai bine de 20 de ani se prefac că muncesc la conducerea acestei țări. Cum să nu te revolți când vezi în ochii unui dascăl lacrimi și dezamăgire pentru că astăzi, pentru prima oară, nu și-a așteptat copiii cu manualele pe bancă, nu a mai avut parte de curiozitatea și entuziasmul copiilor la prima deschidere a manualelor? Pentru unii poate părea un fleac. Pentru cei ce niciodată nu au făcut ceva cu pasiune, aceste lucruri pot părea ceva banal, de neluat în calcul, dar nu sunt nici banale, nici de trecut cu vederea. 
Soluții vor găsi dascălii noștri - vor apela la manualele din anii trecuți - așa cum le-a sugerat și stimabilul domn ministru Pricopie cu seninătatea specifică politicienilor români care niciodată nu consideră că au vreo vină. Dar surpriză , domnule ministru, în ochii mei și ai multor altora sunteți vinovat dumneavoastră, predecesorii dumneavoastră (cu toții ați pus umărul la transformarea în ruină a învățământului românesc) și mulți alții pe care nu mă voi obosii să ii menționez aici , sunteți vinovați de incompetență , de nepăsare. 
Într-o altfel de societate, la această oră, primul ministru ar fi căutat sau cel mai probabil ar fi găsit deja, un înlocuitor pentru ministrul învățământului care și-ar fi dat demisia fără să clipească. 
Și apropo de primul ministru pentru că nici dumnealui nu e în afara acestei mascarade ieftine numită politică românească - unde toată lumea are discurs de nota 10, toată lumea are o scuză, toată lumea acuză, toată lumea știe ce ar fi bine dar când le vine rândul să facă ceva, dorm la figurat dar și la propriu.

sâmbătă, septembrie 13, 2014

Transformă recipientele vechi din plastic în personaje haioase pentru grădina ta

Aruncăm zilnic tot felul de recipiente din plastic dar v-ați gândit vreodată că ele se pot transforma cu un mic efort în personaje haioase ce ar putea ține locul ghivecelor clasice din comerț ? Am găsit de multe ori pe platformele DIY tutoriale sau imagini cu tot felul de obiecte confecționate din materiale reciclate dar niciodată nu am scris un articol pe această temă. Dar toate au un început și vă scriu astăzi primul articol de acest gen. Vă promit că o să vă scriu astfel de articole de câte ori voi găsi lucruri interesante și ușor de realizat. Mai mult , sunt activități în care îi puteți implica și pe cei mici petrecând în acest fel timp împreună și relaxându-vă după o săptămână de muncă.
Pentru ceea ce o să vă arăt azi aveți nevoie de recipiente din plastic cât mai diferite ca formă , un cuțit ascuțit sau alt obiect pentru decupat și tăiat , ochișori din plastic (se găsesc în magazinele hobby creativ ) , vopsele, lipici , pensulă și alte obiecte pe care le mai aveți prin casă - gheme de ață pentru părul haioșilor, jucării stricate de la care puteți folosii spre exemplu roțile. Dacă nu găsiți în comerț ochișori din plastic, vă vând un pont : luați un nasture negru și unul alb, mai mic decât cel negru și îi lipiți intre ei - cel alb peste cel negru - și gata, aveți primul ochișor. 

joi, august 21, 2014

Cine-a spus că dinozaurii au dispărut?

  Ceea ce am să vă povestesc astăzi, pe mulți  o să va amuze , dar credeți-mă , nu e de râs.
  Nu e amuzant să descoperi într-o zi că tot ceea ce ai învățat într-o viață nu te ajută mai deloc când ai în dotare un puști de 8 ani care te lasă cu gura căscată de câteva ori pe zi, care mereu are o dilemă, mereu are o întrebare la care așteaptă răspuns .
Dacă nu știi să răspunzi , e de rău. Pentru că s-a inventat Google care mereu are răspunsuri iar tu ca părinte ai pierdut încă o dată în fața motorului minune care știe de ce unii tigrii se nasc albi, care e cea mai mare broască țestoasă din lume, câte specii de dinozauri au existat etc.
  Cu  pasiunea pentru dinozauri, ne luptăm  de vreo 2 ani. Înainte de asta, am trecut pe rând prin nebunia  Mickey Mouse, Cars, Spiderman, Scooby-Doo și multe alte personaje care nu îmi vin acum în minte.

sâmbătă, iulie 12, 2014

Libertate

Puii mei de rândunică si-au luat zborul.
I-am gasit acum 2 săptămâni lângă cuibul prăbusit după o furtuna.
Ieri s-au intors in lumea lor. Acum sunt 2 puncte pe cer ce se rotesc din când în când deasupra casei noastre. 







joi, martie 06, 2014

Culori fabuloase in nuntile anului 2014

  Pe elegantweddinginvites.com am gasit un articol in care sunt prezentate prin imagini foarte explicite, culorile aflate in top pentru nuntile anului 2014. 
Cea mai mare surpriza pentru mine in acest an a fost prezenta albastrului inchis (bleumarin) printre tendinte.
Iata cateva imagini ce indica foarte clar cu ce culori ar trebui combinat albastrul inchis pentru un efect maxim.


joi, februarie 13, 2014

Pastrarea si intretinerea bijuteriilor

  V-am vorbit de atatea ori despre bijuterii, pietre pretioase, v-am prezentat multe modele de bijuterii dar niciodata nu v-am vorbit despre pastrarea si intretinerea lor.
O grija sporita in manevrarea, pastrarea si curatarea bijuteriilor voastre va poate garanta bijuterii stralucitoare si frumoase o perioada foarte lunga de timp. Indiferent ca este vorba despre bijuterii confectionate din ceramica, lemn, sticla sau bijuterii pretentioase din perle naturale, aur, argint, pietre pretioase sau semipretioase felul in care le ingrijiti, trebuie sa fie acealasi. 
In primul rand, din experienta va spun, ca bijuteriile se pastreaza cel mai bine in casete de bijuterii speciale, captusite in interior cu materiale textile. Alegeti marimea casetei in functie de cantitatea de bijuterii pe care trebuie sa le depozitati. Sunt foarte practice casetele cu multe compartimente, chiar etajate in cazul in care aveti multe bijuterii confectionate din materiale diferite. 
Ideal ar fi sa aveti o caseta mare, compartimentata pentru bijuteriile pe care le purtati mai rar si o alta caseta mai mica, in care sa va asezati seara bijuteriile pe care le purtati zilnic sau in orice caz foarte des.

luni, februarie 03, 2014

Ce bijuterii purtam in 2014?


  Sezonul nuntilor 2014 se apropie cu pasi repezi de marele start. Rochiile, pantofii si bijuteriile sunt principalele dileme pentru viitoarele mirese sau pentru doamnele si domnisoarele invitate la un astfel de eveniment.

  Pentru nuntile din 2014 designerii au propus o reintoarcere la eleganta clasica a anilor "20 accentuata de stralucire si lux sau intoarcerea la natura prin integrarea elementelor rustice in decor sau utilizarea oricaror elemente ce au legatura cu natura.
  In materie de bijuterii, anul 2014, aduce in prim plan bijuteriile cu pietre pretioase si semipretioase. Dupa cum se observa si aici e o intoarcere catre natura prin folosirea pietrelor naturale.
Raman in top bijuteriile supradimensionate , atat de apreciate si purtate in 2013 ( cercei candelabru, coliere - guler).

miercuri, ianuarie 15, 2014

De dragul tău...



                                   Imagine : graficianul Mihai Cătrună 


De dragul tău, iubite Eminescu

De dragul tău, iubite Eminescu
Azi, lira-mi scutur, de-un parfum ciudat
Purtând povara unei lumi prea triste
Cu versuri fade, scrise-ntr-un palat

Mai bine mă întorc pe dealuri verzi
Să simt trecut, de la izvoare sacre
În zbucium greu, s-adorm sub un copac
Copil pribeag , al unor zile acre